Micul oraș hunedorean Simeria este martorului unui incident șocant. Un bărbat de 67 de ani și-a lovit soția cu un obiect contondent până și-a dat ultima suflare. Trupul victimei a fost transportat la IML pentru a stabili cauzele decesului.
În urmă cu puțin timp, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată cu privire la faptul că într-o locuință din localitate se află cadavrul unei femei în vârstă de aproximativ 45 de ani.
Citește și: Coronavirus în România. Încă doi oameni au murit. Bilanțul a ajuns la 1345
„Poliția Orașului Simeria a fost sesizată cu privire la faptul că într-o locuință din localitate se află cadavrul unei femei în vârstă de aproximativ 45 de ani. La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care a demarat primele cercetări și a stabilit faptul că prezumtivul autor al faptei de omor este un bărbat de 67 de ani, din localitate, aflat în custodia polițiștilor.
Nu uita de: Tunelurile de dezinfecție, un pericol real pentru elevi: „Pot produce iritații la nivelul ochilor și pielii”
Acesta se pare ca ar fi concubinul femeii și ar fi agresat-o cu un corp contondent. În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a comis fapta și a luării măsurilor legale”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Agresorul se pare ca ar fi concubinul femeii și ar fi agresat-o cu un corp contondent, pe fondul consumului de alcool. In cauză se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a comis fapta și a luării măsurilor legale. Polițiștii nu au fost sesizați anterior cu privire la posibile fapte de violența între cei doi foști concubini.
S-ar putea să te intereseaze și: Israelul amână măsurile de relaxare cel puțin o săptămână. Anunțul autorităților